Despre Yuppi Camp
Din 2011 am oferit șansa la copilărie, la zile fără grija bolii pentru 1.483 de copii și părinți din toată țara. Nu suntem singuri pe acest drum: susținătorii și partenerii noștri, voluntari și medici ne ajută ani de an, ne oferă o parte importantă din timpul, din energia și din resursele lor financiare.
Sunt însă mult mai mulți copii care au nevoie de experiențele vindecătoare din tabără, iar pentru asta avem nevoie de tine!
Ce sunt Taberele Yuppi?
Taberele Yuppi oferă terapie prin experienţă copiilor și tinerilor cu cancer, diabet sau boli autoimune, precum și familiilor acestora. Suntem prima tabără din România care utilizează metoda revoluţionară numită terapie prin experienţă. Succesul acesteia se datorează faptului că beneficiarii participă la activităţi prin care au posibilitatea să-şi descopere propriile abilităţi şi talente, iar astfel devin mai încrezători în ei înșiși. În taberele Yuppi copiii și părinții participă la activități precum echitație, canotaj, tir cu arcul, alpinism, magie, lucru manual, teatru.
Până în 2022, taberele au avut loc la Șăulia, județul Mureș, iar în acest an trei din cele patru tabere vor avea loc la Vărșag, județul Harghita, iar una din ele la Șăulia.
În taberele Yuppi Camp sunt prezenți în mod activ voluntari, personal medical specializat, precum și membri ai echipei de organizare. Înainte de venirea în tabere, copiii sunt recrutați cu ajutorul medicilor.
Pentru mai multe informatii accesati acest link.
Este extraordinar ce face Yuppi Camp, oferind o experienta terapeutica pentru copiii cu boli grave si familiile acestora. Succesul turmelor de copii si voluntari din tabara este determinat de metodele inovatoare de terapie prin experienta. Suntem mandri de eforturile lor de a oferi copiilor cu boala sansa la un trai fericit.