Cine suntem

Zi de Bine este organizația comunitară din România care ajută ONG-urile la început de drum și comunitățile să dezvolte, în fiecare lună, soluții reale pentru provocări ce țin de educație, sănătate (fizică, emoțională și mintală), incluziune socială, sărăcie sau mediu. Proiectele devin realitate cu ajutorul companiilor și a oamenilor care aleg să-și doneze ziua aniversară pentru a strânge fonduri. Reușim, astfel, împreună să punem binele în mișcare și să-l multiplicăm.

În fiecare lună, peste 1.5 milioane de români își sărbătoresc ziua de naștere sau de nume. Cum ar fi dacă 1.500.000 de oameni care vor să se implice în ceva și nu știu de unde să înceapă s-ar folosi de ziua lor pentru a face acel ceva care le mișcă sufletele și le dă un sens? Ne-am dorit mult să îi ajutăm pe oameni să facă un bine fără mult efort, dar cu impact real, relevant.

Rolul nostru

Rolul Asociatiei Zi de Bine este de facilitatori și catalizatori pentru fapte bune care ajută comunitățile la nevoie. Punem reflectorul pe punctele dureroase mai puțin vizibile, aducem ONG-urile mai aproape de împlinirea misiunii lor și dăm ocazia oricui dorește să se implice să facă Bine repede și simplu.

Pentru mai multe informatii accesati acest link.

 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.