Voluntarul lunii decembrie

Voluntarul lunii decembrie este Ana M. Marin. Face voluntariat de la 14 ani și se consideră una dintre cele mai norocoase persoane, datorită acestui lucru. Crede în schimbare și mai crede că ea începe din noi.

Cum îți poți descrie primele experiențe în această lume a voluntariatului.

Am crescut într-o casă în care voluntariatul pentru diferite cauze și reciclarea au fost mereu un subiect abordat. Poate prima discuție pe care mi-o aduc aminte în ceea ce privește voluntariatul este cu mama. Mi-a spus că suntem printre oamenii norocoși, și deși nu avem tot ce ne dorim sau nu putem mereu cumpăra ceea ce vrem, avem mult mai mult decât alții. Așa am ajuns ca din an în an să donez din jucării și haine pe care eu le alegeam.

Prima mea experiență de voluntariat a fost alături de mama, care m-a dus la o plantare de copaci. Avem vreo 14 ani. Obositor! Însă, am învățat să apreciez faptul ca plantarea unui copac și îngrijirea lui implică multă muncă. De la plantarea lui, până la a ajunge un arbore la umbra căruia să ne adăpostim vara este un drum lung. Mi s-a părut atunci că e nevoie de o veșnicie ca acele crenguțe să ajungă giganții pe care îi știam eu din pădure!

Au urmat apoi lucrul alături de copiii din centrele de plasament ani de zile, în diferite zone ale Bucureștiului și în țară. Într-o vreme strângeam bani vara de la colegi și cunoștințe și cumpăram rechizite și lucrurile trebuincioase unui an nou de școală. Căutam prin prieteni zone sărmane din țară – luam legătura cu directorul școlii și duceam acolo rechizitele în zilele de sâmbătă. Voluntarul lunii decembrie

Care este proiectul în care te-ai regăsit cel mai mult?

În fiecare proiect în care m-am implicat, m-am regăsit într-un fel sau altul. Și din fiecare am avut ceva de învățat despre natura umană, dar mai ales despre mine. Fie că vorbim despre cele cu prichindei – abilitatea lor de a se juca și aprecia micile bucurii ale vieții sunt mereu cu mine. Când lucrez cu adolescenții mă regăsesc în lipsa de încredere în propria persoană și creativitatea neasumată. Persoanele cu dizabilități – puterea de a lua fiecare zi ca pe o nouă oportunite, de avansa pas cu pas fără a se plânge de nedreptatea situației.

Consideri că ai dobândit o serie de calități în urmă activităților de voluntariat?

Clar! Acțiunile de voluntariat mi-au oferit încredere în mine, m-au făcut să văd dincolo de aparențe. Știu să coordonez echipe și resurse, să fac fundraising, să motivez oamenii, să fiu un bun ascultător – activ și implicat. Am învățat să fac planificare, organizare de evenimente și marketing pentru cauze sociale. Cele două dintre cele mai dragi abilități pe care le dețin sunt acelea de mentor și cea de coach.  Toate mă ajută în fiecare clipă în viața profesională. Datorită Asociației Young Initiative, Junior Chamber International, și Toastmasters – am fost implicată în proiecte de voluntariat la nivel internațional. În ultimele două având și numeroase poziții de conducere atât la nivel local, național, cât și pentru Europa de Est. În CV experiența mea în zona de voluntariat este aproape la fel de lungă ca aceea din zona de muncă.

Ai întâmpinat provocări mai complicate pe acest drum?

Provocări și lecții au fost la tot pasul. Cred că fac parte din procesul de învățare, pentru că ai de ales: fie accepți și nu se întâmplă nimic, fie găsești soluții și faci lucrurile să se întâmple. Am două povești care au reprezentat provocări în a învăța acceptarea și a nu renunța oricât de greu mi-ar fi. Voluntarul lunii decembrie

Prima de care îmi aduc aminte a fost găsirea de „Moș Crăciun” pentru 200 de copii dintr-un centru de plasament, în urmă cu vreo 8 ani.

Era și centru de zi pentru copii din familii cu nevoie speciale sau care proveneau din medii sărace. Unul dintre cei care au fost implicați în acțiune m-a rugat să îi cunosc „copilul”. Așa că după ce colegul costumat în Moș Crăciun a strigat numele juniorului, l-am ajutat să ducă pachetul într-o parte. Doar că el a luat sacoșa aproape la fel de mare ca el, plină vârf cu dulciuri, fructe și jucării și a târât-o pe un hol lăturalnic. Voluntarul lunii decembrie

Acolo îl așteptau cei 4 frați și mama, care avea o copilă extrem de frumoasă în brațe. A pus punga în mijloc și și-a chemat frații să se uite împreună. Au început să treacă de la unul la altul ciocolata (fiecare lua câte o îmbucătură și o dădea mai departe). Când termina ultimul se ducea la fetița din brațele mamei și îi atingea buzele cu ciocolata. Uneori copila mușca alteori scotea sunete și se ascundea la gâtul mamei. „Are autism! Am rămas acasă să am grijă de ea, d-aia nu ne permitem prea multe” îmi șoptește mama. Refuză de fiecare dată când copiii îi oferă din „bunătăți”. Au tras linie singuri după jumătate de ciocolată, o banană și o portocală. „Să lăsăm și pentru zilele următoare și pentru tata!” Încă am un nod în gât și ochii în lacrimi de fiecare dată când povestesc despre asta.

A doua este despre o vizită la secția de pediatrie oncologică a spitalului Marie Curie – să fie mai bine de 14 ani de atunci.

Mă alăturasem unei organizații care oferea spectacole și spunea povești copiilor internați acolo. Mă bucuram că era cineva care punea lucrurile în mișcare și în afara calendarului „donatorilor” adică de Paște și de Crăciun – când toată lumea adună lucruri și merge la spitale, centre de plasament sau bătrâni sau la școli din comunități nevoiașe. Puțini, însă, fac asta cu recurență și în afara perioadelor – când de fapt e cea mai mare nevoie.

Revenind la poveste, îmi mobilizasem colegii să strângem fonduri pentru a plăti o trupă de păpușari, care să vină în sala de festivități și să țină o piesă.

Deși unii dintre participanții la donație au dat sume destul de mari, au refuzat să vină la spital cu noi. În timp ce ne pregăteam, pe hol la intrare, era o fetiță îmbrăcată într-o pijama albă cu flori roz. Mama a venit către mine și m-a rugat să stau un pic cu ea până merge să îi aducă un pulover, pentru că era răcoare. Am stat și am povestit un pic, mai mult eu 🙂. Ea îmi atingea cu mâna dreaptă cerceii mari și colorați. Mâna stângă era plină de tije metalice, ce îi treceau dintr-o parte în alta de la încheitură la cot. Pe aceasta o ținea la distanță cu grijă.

A venit și mama cu puloverul și pentru că micuța era la mine în brațe am ajutat-o să îl ia pe ea. Când a venit vremea mâinii afectate, a gemut și a pus-o la piept. „E obișnuită să o doară așa că se ferește în avans” mi-a spus mama. Am pus jacheta pe umărul fetiței și i-am zis că o lăsăm așa. Mi-a zâmbit timid. N-am reușit să țin lacrimile, chiar dacă am tras aer adânc în piept. Am dat-o în grija mamei și am rugat-o să se bucure de spectacol. Din când în când, în timpul piesei o surprindeam cu ochii asupra mea…a trecut mult timp și încă îi văd zâmbetul.

Provocarea supremă este să accepți că puținul pe care îl faci nu e mereu suficient, însă este enorm versus a nu face nimic. Și acest puțin, dacă l-am face fiecare dintre noi, pentru cei din jur, am avea parte de o viață, țară, nație mai frumoasă.

Cum ai putea descriere voluntariatul în câteva cuvinte?

Cea mai bună parte din mine! Bucurie – pentru că oricât de grea ar fi perioada prin care treci sau ce probleme ai avea acasă, când vezi ochii celorlalți luminându-se datorită unui gest, cum ar fi citirea unei povești sau oferirea unei ciocolate, uiți de tot. Învățare și oportunități continue, pentru că la orice pas vei întâlni oameni de la care poți învăța, de la care să „furi” meserie, care să te ajute cu un sfat sau cu o recomandare atunci când ai nevoie.

Ai vreun sfat pentru persoanele care vor să lucreze în proiecte similare?

Să se implice în proiecte în care cred și să se dedice. Să învețe din orice și să nu le fie teamă să pună întrebări. Să nu renunțe și să creadă în puterea faptelor bune, oricât ar fi ele de mici. Fiecare dintre noi are responsabilitatea față de lumea asta: de a o face mai bună, pentru cei care vin în urmă. Să fim exemplu pozitiv! Deși știm că nu ne vede nimeni, nu aruncăm pe jos mizerie sau nu traversăm pe roșu. Pentru că orice începe din noi. Suntem schimbarea pe care vrem să o vedem în lume! Voluntarul lunii decembrie

 

*Voluntarul lunii noiembrie

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.